Castelul

In lumea literelor, Kafka e o aparitie la fel de singulara pe cat a fost de stingher in viata. Nu se aseamana cu nimeni, nu se leaga de nici un alt nume, nu face parte din nici o comunitate si din nici o miscare literara. Destinul operei sale e de asemenea singular, aproape la fel de ciudat ca opera insasi, poate unic in istoria literara, fiindca daca s-a mai intamplat ca un autor abia cunoscut in timpul vietii sa cucereasca o glorie postuma, nu cred ca vreo alta opera atat de iesita din fagasele comune ale vremii - si ale literaturii in genere -, aparent atat de excentrica fata de miscarile, formulele, stilurile sincrone, sa fi fost apoi considerata ca expresie semnificativa a epocii, intr-atat incat sa devina un fel de etalon pentru caracterul specific modern al anumitor fenomene. Si, curios, nu al unor fenomene literare, ci de ordin real. Vorbim curent despre atmosfera kafkiana, viziune kafkiana, unele situatii sau lucruri gasim ca sunt sau se petrec "ca in Kafka", intelegand prin asta ceva halucinant, dar real, absurd, dar atroce, o situatie in care omul se simte angoasat ca intr-un cosmar, pierdut si strain in mijlocul unei lumi guvernate de legi ce nu se pot pricepe. Mariana Sora